„Dinamo e în același pericol ca Rapid, dar mai există o speranță!”** Negoiță anunță încă o ședință și are soluția „de 10 milioane”: singura șansă de salvare

Redactor:
Robert ZANFIR
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță, a declarat marți, într-o conferință de presă, că gruparea „alb-roșie” se află în aceeași situație financiară precară ca Rapid, dar planul propus celorlați doi acționari dinamoviști ar putea salva clubul de la intrarea în insolvență.

„Dinamo este în același pericol ca Rapid, dar cel puțin există o speranță. Există o șansă, o soluție, poate mai apar și altele. Sunt șanse de 50 la 50, sper să nu fie cazul… Soluția valoarează vreo 10 milioane de euro, dar nu e imposibil. Este o sumă accesibilă, există o propunere a mea. Dacă sunt propuneri mai bune de atât nu pot decât să mă bucur. De joi într-o săptămână se împlinește termenul pe care eu l-am cerut în scris la acea propunere pe care mi-am asumat-o. Probabil, pe final de săptămână, voi avea o întâlnire cu ceilalți doi acționari să vedem cum stăm. Nu se pune problema ca eu să plec de la Dinamo. Eu am venit, știam situația, încerc să fac tot ce pot și voi face așa până în ultimul moment. Nu pot lăsa Dinamo”,
a declarat Negoiță.

Oficialul dinamovist a precizat faptul că propunerea consta într-o infuzie de capital în valoare de 10 milioane de euro, în urma căreia clubul să scape de datorii și el să devină acționar majoritar:

„Cheltuielile lunare se ridică la 600.000 de euro, dar aceste cheltuieli pot fi reduse printr-un proces de reformare. Veniturile pot fi crescute printr-un proiect ambițios, bine făcut. Dinamo trebuie să se găsească într-un echilibru financiar, poate chiar pe profit. Deși e foarte greu să faci profit din fotbal, dar important e să nu aduci bani de acasă. Planul meu nu implică împrumuturi, acest aspect a fost consumat, de aceea am ajuns aici. Trebuie venit cu bani din alte surse, din infuzie de capital, acele credite bancare trebuie returnate, nu fac decât să ne apese și mai tare. Eu am propus să vin cu șase milioane de euro și ceilalți doi acționari cu câte două pentru a acoperi datoriile. Bienînțeles că am avut și niște condiții, cu care nu știu dacă sunt de acord. Implicit ca eu să devin acționar majoritar”.

Ionuț Negoiță a precizat faptul că își dorește ca Dragoș Săvulescu să revină asupra deciziei de a se retrage din rândul acționarilor dinamoviști.

„Nu aș dori să țin singur clubul Dinamo. Mi-aș dori ca Dinamo să fie la nivelul de performanță pe care îl merită, locul unu sau doi și să aibă putere financiară pentru a realiza și probleme de infrastructură. Toate lumea se plânge de salarii și nu numai la Dinamo sunt probleme, mai sunt cluburi cu astfel de probleme. Am propus un plan și probabil că vor mai fi și altele și dacă va exista acea înțelepciune necesară să depășim acest moment, clubul Dinamo are șanse nu numai să trăiască, ci și să ajungă acolo unde îi este locul. Pentru mine partea financiară nu este o problemă, pentru mine important este să construim o echipă. E de preferat să mergem într-o formulă de echipă care să colaboreze foarte bine. Am mai vorbit telefonic cu domnul Săvulescu, vom avea și o întâlnire, sper să revină asupra deciziei”
, a mai spus Negoiță.

Acționarul FC Dinamo speră ca situația financiară să se rezolve până la depășirea termenului de plată a datoriilor către jucători, astfel încât aceștia să nu poată deveni liberi decontract:

„De sperat nu ne oprește nimeni, speranța moare ultima, dar realist este extrem de greu, spre imposibil de obținut primul loc. Noi vizăm unul dintre primele trei locuri și nu este din alt film, nu este exclus să se întâmple, dacă lucrurile vor intra în normalitate. Bineînțeles că îmi e teamă ca jucătorii să nu devină liberi de contract, nu-mi doresc acest lucru. Faptul că sunt întârzieri la salarii nu-mi face plăcere și cinste, dar este un moment dificil, sper să găsim soluții pentru a-l debloca. Plecarea lor ar fi o pierdere pentru club, ar fi ultimul lucru care ar trebui să se întâmple. Dar mai avem timp până acolo, încă suntem în perioada de 90 de zile”.

Ionuț Negoiță nu vede o salvare a clubului prin vânzarea unor jucători importanți, precum Marius Alexe.

„Plecarea lui Marius Alexe ar fi o pierdere la nivelul echipei și nu ar face decât să ne cârpim și să lungim pentru câteva luni agonia. Personal nu m-aș despărți de Alexe, e un jucător important și nu ar trebui să plece în acest moment. Poate în vară, dacă i se va găsi un înlocuitor pe măsură. Noi avem nevoie să aducem jucători, nu să plece. Trebuie să aducem jucători și dacă vom întări anumite poziții, echipa va arăta cu totul diferit. Avem anumite poziții pe care le vizăm, căutăm propuneri din campionatul intern, trebuie să ne descurcăm cu ceea ce avem. În două săptămâni vom avea și propuneri concrete și vom începe negocieri„, a mai spus Negoiță.

Rapid și Dinamo se confruntă cu mari probleme financiare, jucătorii și angajații clubului fiind neplătiți de mai multe luni.

Tribunalul București a înregistrat, luni, dosarul privind procedura de insolvență a SC Fotbal Club Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleșteană, instanța stabilind ca prim termen de judecată data de 7 decembrie.

mediafax

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Toți proprietarii de case și mașini trebuie să plătească. Decizia a fost anunțată. Se aplică și în 2025
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×